marți, 18 iulie 2017

Un trandafir ,o luminare pentru Ştefan cel Mare

La data de 16.07.2017 a avut loc în satul Oxentea, raionul Dubăsari cea de-a XIV-a ediţie a festivalului ortodox „Un trandafir, o lumînare pentru Ştefan cel Mare”, cu binecuvîntarea Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove. În acest an se împlinesc 560 de ani de la înscănarea lui Ștefan cel Mare și 25 de ani de la ridicarea acestuia în rândul sfinților ortodocși. Festivitatea s-a deschis cu un Te-Deum în Biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”, după care a urmat un Drum al Crucii cu participarea clericilor, conducerii raionului Dubăsari, reprezentanţilor MAI, ai Ministerului Culturii, ansamblurilor folclorice şi sătenilor. Festivalul s-a desfășurat în incinta Casei de cultură. La eveniment au participat şase colective folclorice. În rolul lui Ştefan cel Mare a evoluat artistul emerit al Republicii Moldova, Nicolae Darie. În holul Casei de Cultură a fost vernisată o expoziţie a meşterilor populari din partea locului. Aceste evenimente promoveaza valorile noastre istorice și creștine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu