Ne vedem la bibliotecă din Oxentea

Ne vedem la bibliotecă din Oxentea

Biblioteca publică joacă un rol vital în comunităţile deservite, fiind principala instituţie care oferă servicii de informare şi documenare sub diverse forme şi în contexte diferite. Astfel, aceasta contribuie la la dezvoltarea personală a utilizatorilor prin educaţia formală, prin educaţia pe tot parcursul vieţii, prin activităţile desfăşurate sau acces la informaţii. Un alt aspect acoperit de către biblioteca publică este legat de coeziunea socială, spaţiul instituţiei transformându-se într-un loc al întâlnirii şi un centru pentru dezvoltarea comunitară. Identitatea culturală şi locală reprezintă probleme cu un impact semnificativ asupra comunităţii şi care trebuie să fie popularizate prin intermediul bibliotecii publice, iar imaginaţia şi creativitatea dezvoltă interesul publicului pentru activităţile culturale. Astfel în data de 6 martie 2019 Biblioteca publică Oxentea r.Dubasari a fost gazdă instruirii din cadrul proiectului ”Creativ Caffe inspiră și te motivează să creezi” organizat de catre Buzila Rodica care este managerul acestui proiect .Biblioteca a mai fost gazdă şi la alte evenimente importante care tinde spre informarea comunităţii cum ar fi sesiunea "STOP FALS" din octombrie organizat de catre directorul gimnaziului d-nul Leunti Andrei ,care participa la un proiect finantat de UE si Asociatia Presei Independente. Biblioteca oferă spaţiu pentru diferite activitati,instruiri ,seminare care are nevoie comunitatea ne rămîne să vă dorim succese şi sa va aşreptăm cu noi realizari frumoase pentru dezvoltarea comunitaţii.

LEGENDA MĂRŢIŞORULUI

LEGENDA MĂRŢIŞORULUI
Se zice că într-un sat trăia un flăcău nespus de frumos pe nume Mărţişor. Flăcăul cânta toată ziulica la fluier. Într-o zi maică-sa îi zice: - Dragul mamei, Mărţişor, îţi ajunge atâta cântat! Iaca, iarna e pe sfârşite şi cred că o să te duci şi tu la pădure cu tăietorii de lemne. A doua zi Mărţişor îşi luă toporul, torba cu mâncare şi plecă împreună cu ceilalţi bărbaţi la doborât copaci. Dar de fluier nu se despărţea, şi-l luă cu el. La amiază, după ce meseau, ceilalţi tăietori se odihneau , iar Mărţişor se plimba prin pădure cântând la fluier. Într-o zi, după ce luase prânzul tăietorii se odihneau, iar Mărţişor ca să nu piardă timpul în zadar, cioplea o bucată de lemn. – Ce meştereşti tu, măi băiete, cu atâta sârguinţă? Îl întrebă unul din cei mai bătrâni tăietori. – Apoi, cioplesc şi eu, aşa, ca să nu-mi stea norocul, dar n-am pus gând anume. – N-are rost să lucrezi aşa, fără nici o socoteală. Pune gând şi Dumnezeu o să te ajute, că văd eu că pe lângă cântec ti-i drag şi lemnul, îl simţi şi el te ascultă. – Păi ce să fac? – Dacă nu ştii, ascultă-ţi inima şi ea, negreşit, o să-ţi şoptească ce să ciopleşti. Trecură câteva zile. Bătrânul tăietor iar se apropie de flăcău. – Ei, poţi să arăţi ce –ai cioplit? Flăcăul se fâstâci roşind ca o fată mare. Bătrânul se aşeză lângă Mărţişor şi luă figurina din mâinile flăcăului. – Ca să vezi şi să nu crezi, rosti bătrânul uimit. El se uită atent la figurină. Era chipul unei tinere. – Unde ai văzut tu această fată frumoasă, căci nu seamănă nici cu una din satul nostru? – Am văzut-o în vis. Mi se arată în fiecare noapte. O văd ieşind dintr-un stejar viguros. Trunchiul copacului se desface în două şi fata apare chiar în faţa mea. – A-i recunoaşte acel stejar, dacă l-ai întâlni la noi în pădure? – Da, şopti tânărul. L-aş cunoaşte. Mi s-a întipărit bine în minte. – Atunci nu pierde timpul, du-te şi-l caută. Se vede că în trunchiul lui este închis sufletul acestei fete, care se vrea liberă. Mărţişor privi lung la bătrânul tăietor. Era un bătrân înţelept şi cumpătat în toate. Nu părea să-şi bată joc de dânsul. El înveli figurina într-o basma, o puse în sân şi se ridică. Porni prin pădure, aşa, lăsându-se în voia picioarelor. Se opri pe neaşteptate. I se păru, că cineva îl priveşte ţintă din spate. Se întoarse şi se pomeni faşă în faţă cu stejarul di vis. Mărţişor se apropie de copac. Mângâie trunchiul cu palma şi rosti încet numele fetei din vis: - Primăvara, Primăvara! Copacul scârţâi, oftă din rădăcini şi se desfăcu în două jumătăţi. În mijlocul lui stătea fata din vis. Mărţişor întinse braţele. – Aruncă-I figurina! Auzi ca prin vis vocea bătrânului tăietor. Flăcăul scoase figurina din sân, o dezveli şi o aruncă fetei din mijlocul trunchiului. Fata prinse figurina, îi zâmbi şi dispăru învăluită ca un fum. Copacul îşi închise trunchiul. Mărţişor rămase mut de uimire în faţa lui. – Revino-ţi, rosti bătrânul tăietor. Ţi-ai făcut datoria. – Care datorie? – Ai salvat un suflet de femeie. – De unde ştii că este adevărat? - Da tu uită-te jos. Mărţişor îşi coborÎ privirea pe pământ. Observă nişte flori gingaşe, suave. Erau firave, plăpânde, dar îşi ridicau căpşoarele de sub zăpadă şi se îndreptau spre lumina soarelui. Flăcăul rupse o floare, o admiră cu blândeţe. Se aşeză jos şi începu să cânte la fluier. Pe neprins de veste fata se arătă încă o data în spatele lui Mărţişor, întinzându-i o floare cu o petală roşie şi plecă. Mărţişor, iute se ridică în picioare şi strigă cu glas jalnic: - Întoarce-te! Vreau să rămâi cu mine! Fata se întoarse cu faţa spre el, îi zâmbi şi dispăru ca învăluită de fum în pădurea deasă. – Îmi pare rău , Mărţişor, fata ţi-a dăruit flori mulţumindu-ţi că ai salvat-o. Dar ea nu poate să rămână în lumea celor muritori ca moi. Atunci Mărţişor strânse florile la piept şi sise: - Sunt florile recunoştinţei, florile dragostei mele curate şi adevărate pentru această fată frumoasă. Ele vor vesti lumii că a venit Primăvara. Sufletele oamenilor se vor bucura şi lumina dragostei curate se va aprinde în inimile lor. Speranţa îi va îmbărbăta şi le va da putere şi încredere în propriile forţe.